E o lume asa vicioasa si plina de regrete, toti se ascund dupa ceva/cineva, toti pleaca cand e vorba de o "lupta", toti se refugiaza undeva cand nu mai stiu ce sa zica, toti mint. Mie nu-mi place sa fug, nu-mi place sa renunt asa usor la o lupta..chiar daca ar parea imposibila.. NU POT SI NU VREAU SA RENUNT! Cu toate ca m-am avantat si eu in lumea asta vicioasa, nu sunt ca ei si nu pot sa fiu ca ei fiindca ma dezgusta. Probabil ca daca as intra in cercul asta, viata mea ar fi de departe cea mai nefericita, banala si iluzorie; probabil ca viata mea s-ar opri, doar aparentele ar merge mai departe. Observ cu stupoare ca oamenii din jurul meu si-au construit ziduri invizibile in jurul lor. Au adaugat caramida peste caramida( minciuni peste minciuni) pana cand nu s-au mai vazut, pana au cazut si in sfarsit au reusit sa se ascunda. Sa se ascunda de ei, da.. cu siguranta de ei pentru ca nu stiu ce vor, pentru ca sunt atatea tentatii in jurul lor incat nu vad lucrurile marunte care le stau la indemana. Cacat..degeaba spun; nimeni nu o sa-si dea seama de asta, decat cand o sa stea intr-un fotoliu, la casa lor, SINGURI si cu o sticla de vin langa.
Viata mea se mandreste cu faptul ca lupt si voi lupta chiar impotriva unor nimicuri si chiar daca nu se merita, eu tot voi fi acolo sa tin piept chiar daca nu am sprijin DOAR ca sa-mi demonstrez ca pot. Si chiar daca istoria se va repeta si eu voi face aceleasi greseli voi fi acolo. Voi fi acolo sa spun DA in loc de NU,sa ma ridic impotriva curentului, sa merg cu capul sus indiferent daca va fi esec sau castig, sa-mi pastrez taria chiar daca vorbesc in fata unei multimi, sa o iau de la inceput chiar daca pierd totul, sa nu-mi pierd capul cand cei din jurul meu l-au pierdut!
(Oana)
