Nu-i nimic aici ca sa ma mai faca sa zambesc si nimic care sa ma multumeasca. Nu pot sa fiu altfel decat cum vor ei sa fiu, cum ma fac ei sa fiu. M-am avantat in lumea asta vicioasa care imi distruge substraturile si gandurile bune, lumea care imi construieste o alta fata care nu e altceva decat o simpla si banala aparenta. Nu ma gandesc decat la faptul ca trebuie sa fiu prima si sa supravietuiesc. Mi-am construit o lume iluzorie care sta sa se prabuseasca la cea mai mica atingere. Am pus multe caramizi care tot s-au inaltat si nu am mai vazut nimic, nici macar pe mine. Unde eram? M-am mintit ca ma schimb, dar nu am facut-o. Unde mi-e vointa? Ma mint mereu si ii mint si pe cei din jurul meu. De ce fac asta? De ce mai zambesc cand imi vine sa plang? De ce nu plang? De ce nu urlu pana cand cineva ma aude? … Poate ca nu e nimeni acolo.
Totusi, observ cu stupoare ca in jurul meu e doar o lume de consum si nimic mai mult. Minciuni peste minciuni, greseli peste greseli, oameni care nu au demnitate, nu au orgoliu, nu le pasa de nimeni, care calca in picioare, absolut niste javre.
Ma gandesc ca inima unui om nu e atat de puternica incat sa reziste tentatiilor..nicio inima, dar niciuna. M-am legat atat de tare de lucrurile concrete incat am uitat sa-I daruiesc sufletului meu sperantele si emotiile de care are nevoie. Nu pot sa i le dau decat in preajma cuiva care face acelasi lucru, altfel… ma pierd!
(Blondy)
