Meditatie.

Niciodata nu am vrut ca tu sa ma judeci si nici eu sa te judec, dar o fac acum... Niciodata nu m-am gandit ca tocmai tu imi vei reprosa ca am sangele rece si privirea de gheata. Niciodata nu m-am gandit ca esenta ta se va stinge in cateva acte atat fizice, cat si morale, si, treptat, vei deveni individul care a dat uitare elementelor care, odata, ti-au creat un nimb particular si specific doar tie. Niciodata nu am stiut ca te vei indrepta spre ceea ce este comun si lipsit de culoare. Niciodata nu am crezut ca vei uita singurele clipe care te faceau intr-adevar fericita.
Dar stai o secunda. Poate ca ma insel si ai fost dintotdeauna aceeasi persoana. Poate pe tine chiar te fac fericite aceste activitati patetice. Ma insel eu, oare? Asta e ceea ce iti doresti?
Te faci ca nu vezi, ca nu auzi si nu crezi ceea ce iti spun pentru ca stii ca ai uitat de tine si ti-ai gasit placeri in alte lucruri, fara valoare. Unde e viata din tine? Unde ti-e spiritul? Unde ti-e mintea? Nu mai esti nimic din ce ai fost si nici nu vei mai fi vreodata, pentru ca nu iti poti gasi sinele, nici macar dupa ce te-ai lasat de aceste vicii. Nu mai poti sa te opresti, iar cei din jurul tau de strivesc incet incet.
Te-ai intrebat cand ai avut ultimul zambet pe buze? Dar nu unul provocat de cine stie ce lucru...ci acel zambet pe care l-a provocat o amintire uitata intr-un colt al sufletului. Acel zambet inocent si naiv, care muta muntii din loc. Cand a fost ultima data cand a fost fericita? Si nu fericirea aia starnita de un lucru material, ci fericirea starnita de cerul senin, de ploaia care iti bate la geam, de multiplele culori ale toamnei.
Esti slab...

(by Bb)