Special

Imi incep postul prin a recunoaste ca am fost un copil mult prea visator si mult prea naiv si se pare ca odata cu trecerea anilor m-am maturizat..mult! De ce am inceput in felul acesta? Pentru ca am citit acum cateva minute randuri scrise de cand eram mai mica, randuri care contineau atata incocenta, atata neinsemnatate.. pretindeam sa stiu ce inseamna sa iubesti, ce inseamna sa fi ranit.. cand ceea ce simteam eu era doar o necunostiinta a gandului si a inimii.. o imaturitate a lor sa zicem asa.
Nu spun prin asta ca am ajuns la varsta intelepciunii si a cunoasterii totale.. nici pe departe.. asta ar insemna sa nu fi evoluat deloc.. ar fi un gest prostesc.. Sunt doar in perioada in care simt ca ma pot bucura de "pasii in doi", de prezenta prietenilor mei poate putini dar cei mai buni(in toate sensurile), de ratiunea care inca mai invata sa imparta lumea intre oameni valorosi si oameni.. de nimic...
Simt ca pana acum, in viata mea, s-au scurs toate lucrurile cu un rost.. marturisirile despre baieti, convorbirile la telefon uneori stupide si interminabile, pranzul de la scoala, mi-au adus-o alaturi pe ea(my special friend), invatatul cand altii se distrau( si nu ca o tocilara) m-au adus unde sunt acum, asteptarea pentru cineva potrivit mi l-a adus pe el... si toate astea presarate cu momente de neuitat din copilarie, cu putinii, dar valorosii mei prieteni.. ma implinesc.. Iar implinirea asta nu mi-o poate lua nici cel mai aprig dusman.. pentru ca ce e in inima si in trecut e imposibil de furat...


By Deny